Acest articol a fost publicat pentru prima dată în revista NXT LVL – pe care am oferit-o drept cadou într-un tiraj limitat de 100 de exemplare celor care ne-au susținut podcastul pe Patreon.
Dacă data viitoare vrei să ne citești articolele în premieră pe hârtie lucioasă, ne poți face donații. Promitem că vom folosi banii pentru a cumpăra bere care să ne spurce gurile în timpul podcastului... și ulterior vom avea grijă să vă livrăm și niște cadouri.
Și dacă vreți să descărcați varianta digitală pentru a vă tipări propriile reviste (30-60 de lei la o tipografie locală, în funcție de grosimea hârtiei), atunci veți găsi PDF-ul pe Patreon. Din partea noastră, puteți imprima oricât de multe exemplare și să le faceți cadou rudelor și prietenilor, conținutul este creat pentru voi și trebuie dat mai departe.
Vlad Costea:
Baba Yaga intră-n sat și, la fel ca oricare altă pensionară din Europa de est, are o influență disproporționat de mare asupra politicii – mai ales atunci când vine vorba de alegerea reprezentanților.
De această dată, Yaga i-a pus gând rău însuși țarului care șede-n jilț și își privește cu dispreț supușii în ciuda vieții neîmplinite pe care o trăiește. În calitatea ei de octogenară aparent nemuritoare care sigur a făcut facultatea în aceeași clasă moscovită pe care-au frecventat-o Gorbaciov și Iliescu, baba are și un plan: va găsi un mascul viril din sat, îl va pune în situația de a
îndeplini trei porunci ale țarului și va complota pe parcurs pentru a încurca firele.
Asemenea unei votante PSD, Yaga are certitudinea că șansele de a răsturna ordinea politică în propria favoare îi surâd. Și asemenea însuși PSD-ului, scoate un candidat profan din rândul clasei muncitoare și încearcă să îl polizeze după propriul plac. Este vorba despre Ivan, fierarul satului – un
bărbat chel și burtos, care încă locuiește în casa mamei și a reușit performanța de a se păstra celibatar în ciuda presiunilor babei (așa își alintă figura maternă) de a-și găsi o nevastă.
Mega spoiler care totuși nu divulgă elemente narative importante: există 5 finaluri posibile și doar într-unul din ele țarul își va păstra tronul. Cu sondaje care indică șanse de câștig de 80%, baba trebuie doar să își folosească persuasiunea pentru a-l face pe fierarul Ivan să ia deciziile pe care i le sugerează.
Dacă este brav, Ivan poate deveni el însuși țar. Dacă este laș, va fugi de responsabilități și îi va lăsa locul altui monarh. Și dacă le face pe toate așa cum trebuie, Ivan poate avea alături de el o preafrumoasă țarină care îi face mama fericită și mândră.
Aceasta este premisa de la care pornește Yaga, un joc inspirat din folclorul est-european care îi îndeamnă pe împătimiți să bea țuică și să stârpească hoarde de inamici pe ritmurile tehno-populare ale trupei Subcarpați.
Jucătorul preia controlul lui Ivan și duce la îndeplinire o serie de munci
inspirate din poveștile lui Prâslea, Făt Frumos și probabil Hercule.
Țarul îi va cere mojicului (un termen foarte des întâlnit pe parcursul jocului pentru a-i descrie pe țărani) să îi aducă merele de aur pentru putere, plosca plină cu apă din izvorul tinereții și domnița cu o frumusețe atât de radiantă încât preferi să te uiți la soare decât să te lași copleșit de farmecele ei.
Pe scurt, leneșul coleric de pe tron plănuiește să fie invincibil și nemuritor, pentru a-și petrece eternitatea alături de cea mai frumoasă femeie din lume. Iar Ivan, în simplitatea sa, este suficient de servil pentru a-și pune viața în pericol încercând să îndeplinească toate sarcinile.
Însă aici intervine Yaga și își bagă coada în ceaun alături de prietenele ei ursitoare. Ea vrea ca Ivan să treacă prin probele inițiatice, dar nu își dorește ca țarul să rămână în funcție. Prin urmare, la finalul
fiecărei probe va încerca să îl convingă pe Ivan să îl mintă pe țar cu privire la îndeplinirea misiunii – iar detaliile pe care le ofer despre poveste se opresc aici.
Farmecul jocului, cel puțin în experiența mea, este acela de a realiza unde vor conduce deciziile pe care le iei pentru Ivan. Așa cum va explica în detaliu colegul Mihai, elementele de luptă nu sunt pe atât de satisfăcătoare pe cât ne-am fi dorit și anumite părți pot părea repetitive.
Alegerile pe care le faci pentru Ivan sunt determinate de personajul căruia îi faci jocurile: poți fi supus până la extrem în fața țarului, indiferent cât de tare te jignește și în ce măsură îți sfidează eforturile... sau poți să urmezi
doar sfaturile babei Yaga. Dacă îl vezi pe Ivan ca pe un personaj egoist, atunci poți găsi echilibru între cele două extreme, încercând să maximizezi beneficiile cuvenite protagonistului.
Aristotel vorbește în “Etica Nicomahică” despre puterea obiceiului și felul cum suntem definiți de ceea ce alegem să facem într-un mod perpetuu. În aceeași măsură, felul cum Ivan răspunde la dialoguri deschide mai multe opțiuni și înclină balanța într-o anumită direcție. El poate fi înțelept,
crud, nesăbuit, violent, sau echilibrat – iar abundența de replici din aceeași categorie favorizează apariția mai multor opțiuni de același tip.
Bunătatea și cruzimea, în calitatea lor de extreme, îi pot oferi lui Ivan beneficii diferite. Spre exemplu, dacă alegi să cruți viața unor monștri care fac apel la mila ta atunci când sunt pe moarte, vei primi un obiect magic sau un avantaj. În experiența mea de fierar pios, am primit o aripă pe care
mi s-a cerut să o ard în timpul unei lupte mai dificile pentru a solicita ajutorul creaturii pe am lăsat-o să trăiască.
Pe de altă parte, dacă aș fi ales să ucid cu sânge rece tot ceea ce-mi iese în cale, aș fi avut șanse mai mari să adun bani și obiecte.
Elementele de RPG din Yaga sunt îmbogățite de situațiile create de babele ursitoare care îl urmăresc pe Ivan în oglindirea apei de ceaun. Iată câteva exemple: dacă fierarul pleacă la aventură într-o zi de vineri, atunci se va deplasa mai repede; dacă beneficiază de binecuvântarea sfintei zile de duminică, atunci va avea forță mai mare în timp ce stârpește creaturi demonice; iar dacă pleacă la luptă marțea, va fi mai rezistent la atacuri.
Aceste mici alegeri pe care le faci pentru Ivan aduc un omagiu originilor genului RPG (popularizat inițial de jocurile de tip Dungeons & Dragons, unde norocul la zar contează la fel de mult ca abilitatea) și simultan scot în evidență motivele folclorice est-europene.
Pentru un român care a crescut cu basmele culese din înțelepciunea populară de oameni precum Petre Ispirescu și Ion Creangă, referințele culturale sunt un adevărat deliciu și un motiv suplimentar să îndur mecanicile repetitive din timpul jocului.
Înainte de a-i da cuvântul colegului Mihai, voi face următoarea precizare: farmecul din Yaga este dat de umor și atmosferă. De la femeia care îl trimite pe Ivan într-o misiune secundară pentru a-i găsi soțul bețiv și până la NPC-urile care îl îmbie pe fierar cu țuică, universul jocului pare vibrant și
autentic.
În această lume magică plină de hărți și personaje generate automat și aleatoriu, am întâlnit la un moment-dat un vampir care m-a păcălit pentru a-mi bea sângele, un copac vorbitor care mi-a spus că sunt un “moujik” și o multitudine de referințe subtile care mi-au adus aminte de
alte povești.
În ciuda unor detalii mai puțin cizelate, efortul celor de la Breadcrumbs este meritoriu și demn de laude. Poate că Yaga nu este tocmai capodopera de maxim impact cultural la care au sperat compatrioții noștri, dar începutul este promițător și decizia de a pune în prim-plan teme și motive
din basmele românești se dovedește a fi interesantă.
Mihai Dimache – Ciocanul care se sparge în figuri
În mare parte din timpul pe care l-am petrecut jucând Yaga, m-am luptat cu tot soiu’ de creaturi: unele mai fioroase, altele dezgustătoare și scoase din legendele populare din zona noastră est-europeană. Aș vrea să am aventuri eroice de povestit, însă am simțit că această parte a jocului, pe care o consider vitală în crearea unei experiențe complete, a avut destule lipsuri.
Gameplay-ul e elementul care te ține ocupat, atras și îți oferă imersiune în poveste. În cazul Yagăi, mai multe elemente au avut părți negative mai evidente decât cele pozitive – și le voi lua pe rând ca să vedem ce le-a ieșit și ce mai merge îmbunătățit.
Orice explorator sau aventurier care se respectă dispune de o hartă care să îl ghideze prin lumea pe care o descoperă (sau nimicește, după caz). Am înțeles decizia de a nu avea o hartă generală care să te lase să călătorești prin toate zonele din Yaga, gândindu-mă că în felul acesta voi fi
purtat prin suita de quest-uri fără să mă abat prea tare de la drum.
Am zis că o înțeleg, dar nu sunt de acord cu ea. Aș fi preferat să îmi fie lăsată alegerea să revăd anumite zone când mi se năzare. Mă
gândesc că Ivan ar găsi drumul înapoi spre lanurile de grâu după ce le-a vizitat și curățat de invadatori în numeroase rânduri.
Aspectul nu cântărește foarte mult, având în vedere că spre final ți se oferă posibilitatea de a te reîntoarce în anumite zone pentru a obține mai multe obiecte magice sau experiență. Ceea ce mi-a atras prima oară atenția a fost faptul că nici în zonele de joc individuale nu deții o hartă care să îți
arate pe unde ai fost.
Nu zic că zonele sunt foarte întortocheate, dar când vrei să verifici fiecare colțișor să te asiguri că nu ai ratat ceva, începe să devină frustrant să te întorci tot drumul pentru a găsi bucățica generată aleatoriu pe care ai ratat-o. Ați citit bine: hărțile sunt randomly generated, ducând la organizări tentaculare de zone mai mici prin care treci.
Pe aceste hărți veți găsi inamici generați prin
aruncarea zarului, NPC-uri care oferă scurte misiuni secundare, rune magice și alte referințe la mitologia est-europeană.
Dacă tot vorbeam despre arta backgrackingului (întoarcerea la tărâmuri pe unde ai mai călcat deja), vreau să menționez că acest aspect devine o corvoadă după primele aventuri prin care treci.
Nu există o metodă mai rapidă de a realiza asta, trebuie doar să te înarmezi cu răbdare și cu multe apăsări rapide ale tastei SPACE – care mie mi-a oferit iluzia unei deplasări cu o țâră mai rapidă.
Hărțile sunt destul de mari și îți prezintă lumi diverse. Marele plus pe care îl are jocul din punctul acesta de vedere este direcția artistică, care înglobează perfect elementele de basm.
Din punct de vedere estetic, vei simți că deslușești aventurile unui erou rupt dintr-o carte de povești din
copilărie. Vei fi purtat într-o lume fantastică mai atractivă decât realitatea noastră gri și monotonă.
Există o zonă pentru lanurile de grâu menționate anterior, una pentru pădurile pline de animale sălbatice, o mlaștină îmbibată cu orătănii orăcăitoare, un ținut înghețat și o pădure ce a îmbrățișat de mult timp moartea. De texturile atent pictate m-am putut bucura într-o măsură mai
mică decât mi-aș fi dorit.
Am avut tendința să vreau să trec cât mai rapid prin aceste zone care
arătau diferit, dar erau identice primelor niveluri, având la bază același schelet îmbrăcat cu alte pelerine frumos colorate.
Ajungem încet-încet și la partea de luptă efectivă cu monștri oferiți de joc spre nimicire. Am apreciat mult detaliile în care au intrat creatorii în momentul realizării acestor monștri. Stilul folosit pentru reprezentare este potrivit contextului și scoate în evidență, în cele mai multe rânduri, caracteristicile care îi diferențiază.
Toate bune și frumoase până în momentul când monștrii încep să se târască încetișor spre tine, ca nu care cumva să te deranjeze prea tare de la admirarea peisajului. Lăsând exagerarea deoparte, modul prin care AI-ul se luptă cu tine este foarte simplist, alegând de multe ori să se
confrunte cu o bucată de teren care îi stă în cale în loc să o ocolească ca să încerce să te atace.
Poate că provocarea mi s-ar fi părut mai mare dacă eram obligat să atac mereu din apropiere, dar ciocanul poate fi aruncat ca un bumerang – deci face ravagii și mai și știe să se întoarcă înapoi. Am abuzat de această mecanică pe parcursul jocului, încercând să trec de luptele repetitive cât mai repede posibil.
Poate că nu ar fi contat atât de mult creaturile pe care le întâlnești în mod uzual pe hartă, dacă ar fi existat lupte cu boși epice și satisfăcătoare. Am descoperit că unii sunt mai mari, alții mai vrăjitori sau mai fantomatici, dar nu dispun de abilități care să-mi pună probleme. Din primele
momente ale bătăliei, boșii deveneau ușor de anticipat… nu îmi dau seama dacă asta a fost intenția sau nu, dar luptele s-au simțit lipsite de importanță.
Rolul lor a fost mai degrabă de a oferi un suport narativ care totuși intră în contradicție cu dificultatea scăzută. Aș fi preferat să văd aceste lupte ca pe
o parte a jocului în care trebuie să îmi folosesc cu grijă abilitățile pentru a reuși să trec mai departe, învățând și devenind mai bun pentru a face față noilor provocări. Ceea ce am întâlnit a fost un alt tip de carne de tun – ceva mai voluminoasă și doar puțin diferită față de restul creaturilor.
Încă o parte predominantă din joc este legată de obținerea de materiale și obiecte magice, precum și făurire de arme (crafting). Aceste obiecte și materiale pot fi găsite în măruntaiele oricărei creaturi, mică sau mare – deși cele mari se pare că au apucat să înghită destul de multe giuvaiere la
viața lor.
Tot jucând, vrând nevrând vei obține destule obiecte încât să te întrebi ce poți face cu ele. Există materiale de bază care te ajută la îmbunătățirea armelor și uneltelor tale (precum fierul, aurul și cuprul), care îți oferă un bonus diferit în momentul utilizării prin crafting.
De asemenea, mai sunt și obiecte magice adiționale care oferă armelor tale diverse abilități care fac luptele mai interesante. După ce treci prin destule aventuri și misiuni oferite de către personaje, vei căpăta și un număr considerabil de talismane care își îmbunătățesc și mai mult experiența de joc. Din punctul acesta de vedere am văzut sistemul de crafting ca fiind unul foarte bine echilibrat, lăsându-te să alegi doar 3 obiecte magice pe care le poți adăuga unui upgrade.
Astfel s-au ivit destule combinații posibile, care oferă noi modalități de a experimenta măcelul de monștri. Și că tot vorbeam de arme și unelte, hai să vedem cum se descurcă Ivan în mânuirea ciocanului lui Thor. Arma sa principală este chiar unealta unui fierar, care poate primi diverse îmbunărățiri.
Dacă Făt-Frumos are barda și calul alb, atunci protagonistul nostru gras și chel este însoțit doar de ciocanul care-l ajută să ciopârțească și să făurească. În repertoriul său însă, se vor mai
găsi și alte unelte utile. Aici vorbim tot de scule din debara precum lopata, secera sau cârligul improvizat dintr-un cap de greblă și un lanț. Toate acestea sunt utile la casa omului, dar Ivan mai greu le găsește noi aplicații practice în lupta împotriva forțelor întunericului.
Cât timp ciocanul a nimicit tot ce i-a ieșit în cale în câteva clipe, nu prea am avut motive să folosesc celelalte unelte din dotare. Arătau drăguț echipate pe ciotul mâinii drepte a lui Ivan, însă cam atât.
În călătoriile prin tărâmurile îndepărtate în care poate te-ai fi așteptat să apară obstacole noi, lucrurile stăteau cam la fel ca în lanurile de grâu din jurul satului.
Un element principal care este introdus din primele clipe ale jocului este cel al ghinionului. Ivan e blestemat în clipa în care își pierde brațul stâng și va fi urmat de ghinion pentru tot restul vieții sale – însă acest aspect nu îl va împiedica din a lupta în continuare.
Oricât de puternic ar fi nenorocul, acesta nu îl poate ucide pe dârzul fierar. În cel mai rău caz îi poate distruge ciocanul sau unealta upgradată, îi poate sparge din talismanele echipate sau îi poate fura câteva obiecte din
traistă.
Puterea ghinionului nu este însă atât de inteligentă, putând fi ușor de păcălit odată ce îți dai seama că dezechiparea este o metodă eficientă de protecție: punând toate obiectele magice echipate înapoi în traistă și punându-le înapoi pe tine doar pe cele elementare, ghinionul îți va fura
doar câteva materiale fermecate.
Situația este mult mai convenabilă decât alternativa de a rămâne
fără arma eficientă pe care ai făurit-o pentru a sfârteca gâtlejuri cu o eficiență sporită. Sistemul de a avea ghinion periodic este interesant, dar cred că trebuia implementat mai cu grijă, având în vedere
că efectele sale negative sunt destul de ușor de evitat.
Nici un basm nu e complet fără binecuvântări din partea preoților și a vrăjitoarelor, mai mult sau mai puțin binevoitori. În Yaga poți alege să cumperi aceste blagosloviri la un preț rezonabil – fie în bani de aur, fie sub forma măruntaielor de creaturi căsăpite.
Binecuvântările devin active imediat după ce le cumperi, însă nu mi-am dat seama pentru cât timp influențează abilitățile de luptă.
Acum voi face o presupunere, pentru că nu am apucat să testez și acest aspect. Mi se pare că efectele pozitive țin cât intri într-o zonă și te lupți. Imediat ce părăsești tărâmul magic unde ți-ai exercitat tendințele violente, efectele nu mai sunt active.
Totuși precizez faptul că nu prea am simțit
nevoia să le ofer bani preoților și ursitoarelor pentru binecuvântări, întrucât upgrade-urile de pe ciocan și-au făcut treaba cu o eficiență impresionantă.
Sper din suflet că echipa din spatele Yaga va învăța din această experiență. Potențial există, mai trebuie doar rafinat. Per total, imersiunea mea în universul Yaga a fost asemănătoare unui cașcaval emmentaler: decentă, dar cu destul de multe găuri.
7.5
Atmosferă autentică de basm românesc;
Poveste cu multe ramificații și finaluri multiple;
Muzică și voci impecabile, dialoguri savuroase;
Grafică și personaje inspirate din teme și motive românești;
Țuică, binecuvântări preoțești plătite și babe băgăcioase;
Elemente de RPG implementate într-un mod rustic și autentic;
Elemente de gameplay repetitive;
Arme secundare care nu își dovedesc utilitatea sau eficiența;
AI-ul inamicilor se dovedește a fi rudimentar;
Dificultatea nu crește suficient de tare pe parcursul jocului pentru a crește
gradul provocării;
Testat pe: PC, Nintendo Switch
Disponibil pe: PC, Xbox One, PS4, Nintendo Switch, iOS
Dezvoltator: Breadcrumbs Interactive
Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/review-yaga-vlad-mihai/