„Câcat de carte”, îmi răsuna pe repeat în cap, în timp ce gonesc spre casă de la prima întâlnire a scriitorilor wannabe din Iași. Mi-am luat o viteză așa de mare, de zici că trage cineva după mine.
Nu am structură, nu am personaje, nu am fir epic, naiba să-l ia de sinopsis, că nici pe ăla nu-l am, dar măcar am învățat un cuvânt nou azi.
Mă duc acasă și o șterg de peste tot. Din calculator, din laptop, din mail, din creier. Ce mi-o trebuit mie carte?
La radio se aude un raggaeton turbat, așa că schimb postul. Dau mai tare, să nu-mi mai aud creierii și atunci aud refrenul:
„If you don’t know where you’re going, any road will take you there.”
Aha! Așa deci!
Aștept melodia să se termine și gata, acum am tot. Sigur că știu despre ce e cartea, sigur că are personaje, sigur că știu ce să-i fac ca să aibă și structură. Și, dacă mă încordez, bag și fragmentul ăsta în ea.
Faith în my book restored!