CUM SĂ NE APĂRĂM PE NOI ȘI PE CEILALȚI ÎN TIMPUL UNUI ATAC TERORIS - Partea I
Terorismul, pericolul căruia trebuie să îi facem față
Terorismul... pericolul cu care trebuie să trăim zilnic. Amenințarea căreia trebuie să îi facem față, zi de zi. Chiar dacă locuim în China, SUA, Federația Rusă, Iran, Egipt, Indonesia, sau zone precum Europa Occidentală, Orientul Apropiat, Africa sau America de Sud, oriunde am trăi în lumea asta, într-o zi ne putem confrunta cu un atac terorist. Întradevăr sunt zone în care pericolul este mai mare, sau zone în care pericolul este mai mic, țări și orașe în care este foarte probabil să dai nas în nas cu un terorist, sau țări în care este mai puțin probabil să pățești asta.
Dar este clar, trebuie să trăim cu pericolul terorismului internațional. Cu pericolul de a ne fi deturnat avionul cu care călătorim, de a fi aruncați în aer, de a fi împușcați, de a fi călcați de mașini, sau înjunghiați pe stradă, dar mai ales trebuie să trăim sub amenințarea posibilității ca într-o zi să ne bată un polițist la ușă, și să ne informeze că o persoană dragă nou, a fost ucisă într-un atentat. Da. Trebuie, și trăim cu aceste pericole, dar asta nu înseamnă că trebuie să avem comportamentul unor oi fugărite de colo-colo, și măcelărite în turmă.
Toți, trebuie, și putem, să învățăm să supraviețuim unui astfel de atac. Să îi facem față, și să salvăm și pe alții din fața unui măcel sigur. Și aici am să vă spun o poveste, care să vă facă să înțelegeți mai bine situația de ansamblu.
Povestea războiului dintre animalele din vale și șacali
Odată, într-o vale exista o turmă imensă de oi, aflate în grija unor câini ciobănești feroce. Aceștia aveau grijă de ele, și de câteva ori se confruntaseră cu haita de lupi din zonă, ieșind victorioși. Fuseseră bătălii bărbătești purtate colț contra colț și ghiară contra ghiară, așa cum se confruntă adevărații războinici între ei.
Dar iată că de la o vreme, în vale se aciuiseră un grup de prăduitori care luptau altfel decât lupi și câinii. Erau șacalii, veniți de departe. Animale de temut, nu prin puterea și agerimea lor, ci prin felul lor de a lupta: ocolind animalele puternice, cum erau câinii de stână sau lupii, și atacând animalele slabe, cum erau ierbivorele sau chiar puii de lup.
Primii care au simțit pe pielea lor perfidiia, nemernicia dar și setea de sânge a șacalilor, au fost chiar puternicii lupi.
Aceștia au pornit într-o zi la vânătoare, iar șacalii, urmărindu-i au atacat puii rămași acasă. Haita avea în acea vreme șapte pui, iar doi dintre ei au fost uciși de șacali, care considerau că un lup bun, este un lup mort.
Întorși de la vânătoare, lupii au rămas șocați de măcelul de care fuseseră în stare șacalii. Așa că au plecat la război în urmărirea lor. Șacalii, încrezători în ascunzătorile lor, au fost luați prin surprindere de lupi, și deși erau de zece ori mai numeroși ca aceștia, au preferat să fugă, pierzând însă mulți dintre ai lor. Asta însă nu i-a împiedicat să întindă noi și noi curse lupilor. Rând pe rând, în ciuda pierderilor suferite de șacali, aceștia din urmă, au ucis în ambuscade și prin înșelătorii, șase din cei șapte pui de lup și în cele din urmă, haita s-a văzut nevoită să se refugieze, și să plece din vale.
Venise acum rândul turmei de oi. Spre deosebire de lupii care se confruntau fățiș cu câinii, asemenea unor armate, șacalii, pregăteau tot felul de ambuscade. De obicei, un grup mic ataca stâna și îi atrăgeau pe câini într-o direcție, în vreme ce grosul șacalilor atacau acolo unde câinii lăsaseră un gol. După câteva astfel de atacuri, aproape jumate din turmele de oi, fuseseră măcelărite, căci de cele mai multe ori, șacalii ucideau mai mult decât puteau să consume, făcând un părpăd inutil între bietele animale.
Curând, câinii au înțeles că nu puteau face față unui astfel de război, și că nu puteau fi în mai multe locuri deodată. Astfel că fiecare atac al șacalilor se termina cu un măcel, deși erau destui și dintre aceștia care cădeau răpuși. Șacalilor însă nu le păsa. Mereu și mereu erau alți șacali gata pregătiți să îi înlocuiască pe cei căzuți.
Oile erau îngrozite, și nu mai mâncau ori nu mai dormeau de frică să nu fie atacate. Cereau mereu protecție și să fie aduși mai mulți câini, dar stâna nu putea suporta mai mulți paznici decât pe cei care îi avea deja.
Înțelepciunea bătrânului măgar
În disperare de cauză, au apelat la înțelepciunea unui măgar bătrân aflat de mulți ani în vale, și i-au cerut acestuia sfatul. Oi, berbeci și câini la un loc, s-au dus cu mic cu mare la el și l-au întrebat ce era de făcut. Stând o clipă pe gânduri, bătrânul măgar le-a vorbit astfel:
-Este clar că avem de-a face cu un război de tip nou cum nu a mai fost, iar în primul rând, pentru a face față acestui nou dușman, vechiile rivalități trebuie uitate și noi alianțe înodate. Câinii nu pot face față singuri șacalilor, pentru că sunt prea puțini, dar în ajutorul lor ar putea veni alte puteri: să fie chemați lupii, și împreună cu câinii să se păzească unii pe alții.
Auzind una ca asta, oile au murmurat înspăimântate. Lupii le puteau mânca, însă măgarul a continuat:
-Lupii au și ei nevoie, ca și voi de securitate, și atâta vreme cât vor fi șacali în vale, vor avea nevoie de prietenia câinilor. Așa că această prietenie vă va proteja și pe voi. Însă, din păcate nici alianța dintre lupi și câini nu e suficientă, căci tot sunt prea puțini, iar șacalii prea mulți. În plus valea e prea mare, pentru a fi protejat fiecare teritoriu. De aceea să se ceară și ajutorul vulturilor. Aceștia îi pot vâna pe șacali din aer, și pot trimite informații despre mișcările lor. Vom știi în permanență unde vor ataca și când. Să fie chemate în ajutor și bufnițele, pentru că sunt singurele zburătoare care ne pot asigura supravegherea pe timp de noapte.
Zis și făcut. Animalele au făcut așa cum le-a învățat măgarul. Lupii s-au întors în vale, și au semnat o pace și o alianță cu câinii, vulturii și bufnițele. Vulturii scrutau cerul, și acolo unde aflau șacali, îi atacu din aer, îi ridicau în ghiare și îi aruncau de la înălțime. Apoi îi chemau pe lupi, care făceau raiduri în teritoriile șacalilor. În vremea aceasta, oile și puii lupilor, stăteau mai mereu cu câinii.
Șacalii încercară atacuri de noapte, dar bufnițele aflate tot timpul în alertă, anunța imediat de unde veneau șacalii și cum își împărțeau trupele. Cu toate acestea, deși numărul atacurilor se redusese la jumătate, tot rămânea un număr mult prea mare de victime.
Așa că animalele s-au dus din nou la bătrânul măgar, să se sfătuiască din nou cu el. Acesta le-a spus așa:
-Orice a-ți face, orice a-ți încerca, lupii, câinii, vulturii și bufnițele nu vor fi nici odată suficiente pentru a apăra pe celelalte animale. Modul de a lupta al șacalilor, este prea perfid. Cel mai bine este ca între oi să amestecăm berbeci, țapi și capre. Aceștia pot să lupte și pot chiar să le învețe și pe oi să lupte.
Oile erau îngrozite. Cum să lupte? Nu aveau coarne, nu aveau colți să muște, erau grase și de abea se mișcau.
-Da, le-a răspuns măgarul, dar sunteți singurele animale, care sunt la fel de numeroase ca și coioții, ba de cinci ori mai numeroase decât aceștia. Învățați-vă să le faceți față, unite să luptați împotriva lor. Chiar dacă nu aveți coarne, și colți, aveți copite, și îi aveți pe berbeci și pe țapi care or să vă învețe să luptați. Însă nu vă mai împrăștiați în fața dușmanului, nu mai fugiți ca înebunite de spaimă, ci întoarceți-vă și urmăriții și opriții pe acești șacali perfizi.
Oile se pregătesc de luptă
Oile au acceptat cu greu acest sfat. Ba chiar unele nici nu au vrut să audă. Altele însă au învățat să lupte, și cu timpul, oile care nu luptau au început să dispară. În schimb cele care au învățat să se apere, au făcut față cu succes unor noi atacuri. Într-o noapte, coioții au lansat un atac masiv. Au reușit să atragă atenția bufnițelor în altă parte, i-au atras pe lupi și câini pe o pistă greșită, iar grosul șacalilor au lansat un atac masiv asupra turmelor. Însă de data asta, oile erau pregătite, iar caprele, berbecii și țapii erau între ele. S-a dat o mare bătălie care a ținut până dimineața. Ba mai mult, avertizați, lupii și câinii s-au întors la stână, înconjurându-i pe șacali. Înconjurți și depășiți de situație, șacalii au putu cu greu să scape, iar când s-a luminat de ziuă, vulturii au trecut la urmărire sporind pierderile din rândul șacalilor.
În cele din urmă, învinși, și nimiciți, neputând face față oilor care au învățat să se apere, șacalii au fost nevoiți să plece din vale, și după un lung război, să lase animalele în pace.
Și noi suntem ca oile din poveste, dar la fel ca și ele, trebuie să învățăm să ne apărăm!
Așa este și în lumea reală oameni buni. Teroriștii sunt asemeni șacalilor. Vin și atacă ca șacalii cu multă lașitate, preferând să ocolească lupii și câinii care sunt asemeni forțelor de armată și de poliție. Statele lumii, confruntate cu pericolul terorist, nu au stat cu mâinile în sân, și au trecut la represalii. Au atacat taberele de pregătire ale teroriștilor, și i-au vânat pe liderii lor, folosindu-se de atacuri aeriene, precum cele ale vulturilor și de informații obținute în orice situație, precum cele obținute de bufnițe.
Numărul atacurilor, și puterea lor s-a mai diminuat în urma acestor măsuri, dar numărul victimelor a rămas în continuare mare, și va rămâne dacă nu învățăm cu toții principii simple de autoapărare. Asemeni oilor, trebuie cu toții să învățăm să ne apărăm noi înșine. Și să îi apărăm și pe alții.
Să învățăm să ne apărăm pe noi înșine și unii pe alții
Printre noi sunt destui țapi și berbeci, sau cu alte cuvinte, maeștrii de arte marțiale, instructori de autoapărare, cluburi unde se face pregătire de luptă cu arme care imită armele reale, gen arme de airsoft. Avem destule posibilități pentru a învăța să ne apărăm. Însă, asemeni oilor care refuzau să lupte, și printre noi există mulți oameni, care cred că nu pot face față unui atacator înarmat. Așa este, însă putem și noi să fim pregătiți. Oricine ar trebui să poarte la el un șpray cu gaz sau piper, ori, mai ales o armă cu electroșocuri.
Gândiți-vă cum ar fi arătat un terorist, care și-ar fi scos arma într-o piață publică din Londra evului mediu? Mai întâi ar fi râs toți de el, apoi, copil, femeie, bărbat, fiecare ar fi sărit cu ciomagul la el și l-ar fi pocnit direct în moalele capului.
Nu uitați, cel mai rău este să fugim asemni oilor în turmă, și să fim la mila șacalilor, care, apropo, nu au nici un fel de milă, ci doar sete de sânge. Nu trebuie să ne lăsăm intimidați și mânați spre moarte, fără să încercăm să ne apărăm, să îi opri pe dușmani, și mai ales fără să îi mpiedicăm să facă alte victime.
Și pentru a întări cele spuse de mine, iată un exemplu:
El este Florin Morariu, celebrul bucătar român, care în timpul atacurilor din Londra, a adăpostit în bucătăria restaurantului său 20 de oameni, apoi i-a atacat pe doi dintre teroriști lovindu-i cu sticle de bere, și salvând astfel încă un om. Acest bucătar, un simplu bucătar, nu un luptător din trupele speciale, prin atitudinea sa, de a îi înfrunta pe teroriști, s-a salvat pe el, și a salvat încă 21 de oameni. Aceasta este atitudinea corectă. 21 de victime mai puțin datorită unui singur om. Dar dacă procedau și alții ca el?
Astăzi însă părerile noastre despre viață și pace, și omenia noastră, a oamenilor pașnici, lucrează împotriva noastră, și pentru teroriști.
Dacă sunteți deacord cu acest articol, vă rog distribuiți mai depare, pentru ca cât mai multă lume să ia atitudine.
În episodul urmtor, vom vedea cum putem face față cel mai bine unui atac terorist, și cum putem să îi salvăm și pe alții.
Mențiune: folosirea termenului de șacal în acest material, nu are intenția de a inspira sentimente ostile la adresa acestor animale. Șacalii, ca orice animal de pe Terra, au dreptul la viață, și locul lor este bine stabilit în natură. Șacalii sunt sanitarii pădurilor, ei consumând și hoiturile animalelor moarte. De aceea sunt foarte importante pentru echilibrul ecosistemului din care fac parte. Pe de altă parte,nu sunt animale distructive și mai ales nu atacă oamenii. Termenul de șacal a fost folosit, doar în conformitate cu proverbul: „atacă noaptea ca șacalii”, pentru a evidenția un mod laș și pervers de a lovi în securitatea unor popoare, atacând civilii fără apărare, pe neașteptate și în momente în care aceștia sunt cei mai vulnerabili, cum ar fi în timpul concertelor, târgurilor, festivalurilor și demonstrațiilor pașnice.