Nu s-a trăit rău între anii 1965-1989. Frații și părinții mei, o familie numeroasă de 6 persoane au avut mereu ce pune pe masă iar masa era mereu imbelșugată, nu au fost săraci în acea perioadă, nu le-au lipsit absolut nimic.
Mereu îmi povestesc cu drag de grădina pe care o aveau, casa cu leagăn, animalele din curte, toate acestea le-au făcut o copilărie minunată fraților mei (vorbesc despre ei căci eu nu existam ... încă).
Singurele momente enervante erau atunci cînd trebuiau să stea la rînd pentru carne, ouă și lapte – se dădea un bon cu nume și număr, cîți membri avea o familie atîtea produse primeau niciodată mai multe sau mai puține.
Tatăl meu a lucrat și în port, de acolo ne veneau bananele, blugi, pateurile și altele ce erau considerate bunătați pe acea vreme.
Salariile erau măricele, părinții mei achiziționat mobilă pentru casă în rate, dar în cîteva luni deja erau plătite nicidecum ca acum să plătești dublu pînă la terminarea plății lor.
Chiar înainte să mă nasc eu s-au mutat la bloc ... proastă decizie ... aș fi vrut și eu copilăria lor.
Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
La școală mereu venea doctorul și te controla, pe copii îi trata gratuit.
Dacă nu aveai loc de muncă, poliția te lua de pe stradă și îți dădea un loc de muncă.
Nu exista sărăcie.
Chiria pe luna era aproximativ 50 lei.
Și cel mai bine era că puteai merge pe strada fără teama că cineva te-ar putea jefui sau să-ți facă rău pentru ceva.
O parte din acestea au durat și dupa anii 89. Eu am fost născută în 1988 ... am prins Revoluția plîngînd în brațele mamei în timp aceasta fugea pe scări cu toți frații mei și tatăl meu. Fugeau să ne adăpostească de gloanțele ce zburau prin casa. Desigur că nu-mi amintesc nimic, dar atunci a fost momentul ce ne-a marcat pe toți, părinții mei au spus așa : după acel moment, nimeni nu a mai plîns în casă, nimeni nu s-a mai plîns de un neajuns, inclusiv micuța Lavinia nu mai plîngea de la nimic, toți parcă am intrat într-o liniște ca de doliu.
După acel eveniment, toate au început să mearga prost, nu ne ajungea mîncarea in casă, eram 7 guri de hrănit, 5 în creștere.Patru frați erau deja mari – între 12 și 16 ani. Mama a decis să mă crească bunica de la Sibiu o bucată de vreme ca să poată merge la muncă căci nu se descurcau cu banii.
O parte din familie mea numeroasă ... frumoșii mei (lipsește o soră din peisaj).
Acolo parcă eram la orfelinat; am fost crescută sub reguli stricte de neamț, bunica era din Germania crescută în Romînia –Sibiu. Nu aveam voie să vorbesc neîntrebată, așa că preferam să nu vorbesc deloc, acolo scriam poezii și desenam mereu. Cînd ieșeam la joacă in parc – doar cu ea, mă îmbrăca de parcă mergeam la bal, niciodată nu am înțeles de ce mă îmbrăca așa apoi îmi spunea să mă joc dar să nu mă murdăresc – epică propoziție, o voi ține minte cît voi trăi!
Singurul lucru plăcut învățat și trăit la bunica Hitler era faptul că m-a învățat codul bunelor maniere. Aveam 5 ani cînd mă așeza la masa mică din sufragerie cu toate farfuriile, tacîmurile și paharele ca apoi să mă învețe pentru ce se folosesc, cînd și cum trebuie să fie postura la masă. Parca mă pregatea să devin o prințesă.
La 7 ani aproximativ, una dintre surori a venit și m-a luat de la bunica, desigur cu scandal căci mă considera un bun al ei.
Întoarsă în orașul natal, m-am văzut parcă într-o altă lume, aveam prea multă libertate, eram generația – copiii cu cheia la gat - , lumea nu se ținea de cuvînt niciodată spre deosebire de nemți, nu se ajutau între ei, nu erau munții mei, era o mare albastră tulburată care mă făcea să-mi fie frică de ea.
Dar erau și momente foarte frumoase, de exemplu mergeam la colindat și de banii strînși luam cadouri sau mici atenții tuturor. Frații mei deja erau plecați în străinătate și mereu cînd veneau îmi aduceau ciocolată Kinder și păpuși Barbie.
Țin minte că aveam colecție de păpuși dar eu nu doream ceva material de la ei, îi voiam pe ei, așa că dacă cineva îmi fura o păpușă ... ei bine .. nu-i duceam dorul.
Multe obiceiuri de atunci au ramas și acum, Sărbătorile și zilele noastre de naștere, zilele cand încercăm cumva toți să ne regăsim iar mama face tortul ei spectaculos cu frișcă și ciocolată făcută de casă, aluat făcut de ea și fructe proaspete.
Anii 90 au schimbat multe ... mi-au schimbat frații ca și comportament, vedeau cîte pot avea dintr-o dată într-o țară străină și s-au transformat în persoane egoiste și avare ce aveau ca scop doar să crească salteaua de bani sub ei.
Noua Eră a schimbat mulți oameni, a apărut sărăcia și s-a mărit rata omorurilor, a crescut răutatea omului și a dispărut liniștea ce guverna mai demult.
Sunt persoane care spun că au trăit bine , dar altele nu....eu zic ca s-a trăit bine, pentru o familie numeroasă de 7 membri, unde doar o persoană sa muncească – tata – să nu ne lipsească nimic, chiar să avem atît de mult încît să împărțim rudelor, eu spun că am trăit ca boieri.
Nu încerc să fac o propagandă, doar încerc sa scot în evidență simplitatea de care ne bucuram cînd eram mici chiar daca era vremea lui Ceașcă sau după ... și acum ne putem învăța copiii să joace ”elasticul” sau ”pietricica”, și acum putem să mîncăm crema de zahăr ars dar mai nou i se spune creme brulee – ete fleoșc, și acum eu mai fac pîine prăjită cu ou, mă scuzați dar chiar este delicioasă!
Sper că v-am adus aminte de vremuri plăcute sau de momente glorioase...sau nu...vă aștept cu un comentariu cu drag, romîni frumoși de pretutindeni!
P.S. La mulți ani de Sf Elena și Constantin!
La mulți ani mămica mea!
