https://nivelul2.ro/wp-content/uploads/2020/07/GTA-Grand-Theft-Auto-NIVELUL2-Scutariu-Octavian-Cover.jpg

[Acest articol îi aparține lui Octav Scutariu și este înscris pentru concursul "Trimite-ne Un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL"]

Îmi aduc aminte și acum că m-am dus la o sală de jocuri din oraș, un loc plin de farmece și misticism pixelat unde, printre altele, se mai vindeau și CD-uri (da, pe atunci era un motiv de mândrie chiar și să ai o unitate care să citească CD-uri). În acele momente am observat niște copii foarte încântați că puseseră mâna pe GTA III și aveau ocazia să-l încerce.

Eram cu toții hipnotizați de ceea ce vedeam în fața ochilor. Nu cred că am mai văzut vreodată o asemenea reacție la apariția unui joc – nici măcar atunci când prieteni de-ai mei așteptau lansarea unui nou titlu din seria Diablo.

Cred că reacțiile au coincis cu revoluția pe care Rockstar tocmai o pornise, în frinte cu un joc de acțiune 3rd person, în care explorai orașul și aveai o sumedenie de activități prin care să-ți pierzi timpul în timpul și în afara misiunilor din poveste. La fel cum FPS-urile anilor 1990s erau "clone de DOOM", în acea perioadă nu era deloc neobișnuit să auzi despre jocuri open-world că sunt încadrate în genul "Grand Theft Auto".

Eram prin clasa a 4-a atunci când am avut parte de acest moment unic de bucurie euforică. Dar istoria mea cu seria a avut începuturi mai vremelnice. După ce am primit primul calculator prin clasa a 2-a, am jucat GTA 1 și 2. Am petrecut ceva mai mult timp alături de primul pentru că era singurul care rula fără probleme pe sistemul meu – prin urmare, eram nevoit să joc GTA 2 doar "la sală" sau atunci când mergeam în vizită la prieteni.

Eram cu toții fermecați de posibilitățile pe care le aveam în Grand Theft Auto: puteam fura mașini, aveam ocazia să explorăm un oraș destul de întins și uneori ne relaxam pârjolind polițiști și pietoni ghinioniști cu "pârlitoarea" (așa îi ziceam flame thrower-ului). Misiunile nu ne prea interesau, mai degrabă am fi testat limitele și posibilitățile oferite de această lume nouă.

Încă tind să cred că jocurile din seria GTA au "contribuit" puțin la rezultatele mele școlare, dar în cele din urmă chiar nu mai avea rost – mulți dintre noi am ajuns să învățăm alte materii decât cele predate, să urmăm alte școli și să ne descurcăm minunat chiar și cu note de 5 și 6. Ne-am distrat, am rămas cu amintiri frumoase și asta este tot ce contează.

În timpul unei ore de curs, chiar i-am răspuns unui coleg, cu diriginta de față, că GTA III este mult mai interesant decât el și toată clasa – afirmația fiind făcută după ce am fost "acuzat" că stau acasă și joc GTA în loc să ies cu ei.

În continuare, nu îmi doresc să fac "greșeala" de a vă descrie misiunile și alte lucruri repetitive și plictisitoare pe care le știți deja. Vreau ca articolul să contureze mai mult trăirile pe care le-am avut alături de capodoperele Grand Theft Auto.

Dacă pe primele jocuri am reușit cumva să le termin, cu GTA III situația a fost puțin mai dificilă. Încă nu aveam PC bun acasă, așa că mergeam acasă la prieteni sau plăteam ore de joc "la sală" pentru a afla mai multe despre povestea lui Claude. Aveam în oraș specimene care aveau satisfacția de a-ți șterge salvările când plecai... ceea ce m-a determinat să ascund fișierele care conțin salvări prin foldere de sistem și alte locuri unde știam că nu va mai căuta nimeni.

Uneori aveam back-up la salvări pe absolut fiecare PC din acea sală. Într-un final am reușit să termin jocul, iar satisfacția a fost incredibilă. Erau acele timpuri când intrai într-un internet cafe din postura de persoană antisocială, iar apoi plecai spre casă cu o grămadă de prieteni. Chiar dacă le mai dădeai bani, le mai cumpărai minute de joacă, te mai implicai în vreo ceartă sau se întâmpla să te mai fraierească cineva, important era să nu pici de prost. Iar în tot acest proces, chiar îți găseai o viață socială ajungând să cunoști mulți oameni care îți deveneau prieteni.

În ziua de azi cumperi totul virtual, te joci la tine acasă și când ieși (dacă mai ieși), nu te știi cu nimeni. Ești doar un avatar și un nume de user uitat pe un server. E foarte trist că generațiile de tineri de acum și din viitor nu vor trăi aceleași senzații.

Ce-i drept, am mai fost la săli – și într-o perioadă ceva mai târzie am descoperit un lanț numit StarNet. Chiar sunt curios dacă autoritățile au observat că XBOX-urile oferite spre închiriere cu ora erau modate cu chip și rulau jocuri piratate.

La scurt timp după GTA III, am fost surprins de apariția Vice City. L-am început tot prin internet cafe-uri, dar într-un final cred că l-am terminat acasă. Prin 2005 mi-am luat un alt PC, deși o duceam ceva mai greu cu banii atunci.

Dar am fost atât de captivat de lumea care-l înconjoară pe Tomy Vercetti încât am terminat Vice City pe PC-ul unei verișoare la care mai mergeam în vizită, cu câteva luni înainte să-mi pot permite un sistem nou pentru mine. Iar universul plin de neoane, cămăși hawaiiene și muzică electronică m-a fascinat atât de tare încât l-am revizitat de mai multe ori.

Chiar și astăzi joc Vice City cu plăcere – iar într-o perioadă din viața mea aveam un obicei de a-l termina în fiecare an. În verile când nu mergeam la mare, GTA Vice City reușea să îmi aline dorul... iar dacă foloseam celebrul mod care adaugă mașini românești, aproape că mă puteam imagina pe plajă în Mamaia.

Evident, timpul și eforturile meritorii ale celor de la Rockstar mi-au adus în cale și GTA San Andreas. Însă înainte de a ajunge la aventurile lui CJ de pe Grove Street, vreau să menționez și meritele pe care le-a avut GTA London asupra formării mele.

Și acum revenind la San Andreas și amintirile ce-l înconjoară: prin clasa a 7-a mă luase o răceală (ce bine că pe atunci nu exista acest virus, că probabil ajungeam să fiu băgat în izolare și nu mă mai jucam nimic) și am apucat să termin de acasă aventura lui CJ. Am apreciat povestea extinsă, m-am bucurat din plin de elementele de RPG și am explorat fiecare activitate care mi-a fost pusă la dispoziție.

Ca o paranteză, nu vreau să mă laud sau să fac reclamă, dar am făcut parte dintr-o echipă românească de modding pentru seria GTA și am lucrat cel mai mult cu San Andreas. Dacă vreți mai multe detalii, mă puteți contacta pentru a vă spune ce adăugiri am adus experienței de joc.

Dar devenind la cronologia noastră, a venit momentul să vorbim despre apariția GTA IV. Țin minte că l-am așteptat devorând imagini și articole din revista LEVEL și orice altă sursă îmi era la îndemână. Și atunci când a apărut în sfârșit, nu aveam un sistem suficient de puternic pentru a-l rula. Deja eram la liceu, jucam mai mult FIFA și mă cam limitam la ceea ce PC-ul meu putea duce fără să sacadeze.

Și atunci când a fost clar că nu voi avea parte de un upgrade și mi-am dorit neapărat să joc GTA IV, am instalat toate programele de graphic downgrade și am stors toate resursele din sistemul meu pentru a-mi vedea visul împlinit. Situația s-a îmbunătățit ceva timp mai târziu când am cumpărat un Xbox 360, dar voi păstra povestea pentru altă ocazie.

Nu pot spune că GTA IV mi-a lăsat aceeași impresie ca restul jocurilor din serie... dar a fost frumos. Poate că de acum începea să intervină și maturizarea, iar eu eram mai greu de impresionat. Mi-a plăcut grafica, dar m-au deprimat culorile triste și povestea puțin prea realistă pentru noi est-europenii.

Iar după îndelungi așteptări care m-au făcut să-mi fie dor de jocurile Grand Theft Auto și m-au împins să caut din sclipirea lor în alte titluri care copiază rețeta, iată că a apărut și GTA V.

În acea perioadă mă simțeam ceva mai împlinit în ceea ce privește accesul la jocuri: aveam un XBOX 360 slim modat și acces la sute de titluri. Însă cred că în jurul datei de 13 septembrie 2013 am intrat în posesia GTA V – ceea ce însemna că mă pot juca înainte de ziua lansării oficiale. Rivalii cu PS3 încă trebuiau să aștepte, dar oricum nici magazinele dăduseră încă drumul la vânzări.

M-am mai aflat în această situație și cu Rise of the Tomb Raider: dacă intram online folosind copia mea de joc obținută înainte de ziua lansării, riscam să fim banați de către Microsoft. Oh, ce vremuri! Ținând cont de acest factor de risc, stăteam cuminți în meniu și în modul single player. La momentul respectiv nu am fi găsit nici măcar un ghid sau walkthrough pe YouTube.

Pe atunci nu aveam nici "influenceri" pe YouTube sau Facebook pentru a ne spune cât de tare este GTA V. Dar am fost atât de captivați de universul jocului și poveștile celor 3 protagoniști încât eu și prietenii mei am și uitat să ne mai lăudăm prin oraș că jucăm noul Grand Theft Auto înainte de ziua lansării oficiale. Deoarece locuiam într-un oraș mic, unde majoritatea consolelor erau PS2-uri care colectau praf prin casele de amanet, eram unul dintre puținii privilegiați care treceau la nivelul următor.

Îmi petreceam zilele jucând GTA V și dorindu-mi să nu se mai termine. Dar indiferent de cât de bun a reușit să fie, nu mi-a mai trezit acel sentiment de noutate revoluționară. Pur și simplu a reușit să mă satisfacă și să mă mulțumească, dar fără să mă dea pe spate la fel cum au făcut-o GTA III, Vice City și San Andreas.

Am observat că GTA V este inspirat de realizările comunităților de modding și a adăugat elemente populare de acolo. Iar impresia mea despre joc, per ansamblu, este că reprezintă un San Andreas dus la nivelul următor. Și chiar dacă finalizarea poveștii principale te mai lăsa cu activități și misiuni secundare, parcă jocurile anterioare erau mai distractive pentru astfel de activități.

Pentru mine și mulți alții, GTA V a însemnat o părăsire a comunității de modding. L-am terminat în varianta "vanilla" și nu am mai apelat la linii de cod magice care schimbă lumea jocului.

Acum că am ajuns la actualitate cu povestirea mea, a venit momentul să includ cele două DLC-uri pentru GTA IV: știți voi, "The Lost and Damned" și "The Ballad of Gay Tony". Acele porțiuni de joc mai scurte decât povestea principală, la care ai acces doar dacă introduci datele de pe card. Din cauza acestor practici de "episodizare" sau de livrare a unor jocuri incomplete, multe jocuri au reușit să devină enervante.

Dar așa se întâmplă atunci când investești în măsuri anti-piraterie, reduci prețurile jocurilor și apoi vrei să scoți prețul corect vânzând bug-uri la grămadă. Cei dintre noi care au răbdare se pot bucura însă de variantele GOTY, Deluxe și Premium, care mai rezolvă din probleme.

Dar revenind la conținutul celor două expansion-uri... "The Lost and Damned" și "The Ballad of Gay Tony" mi-au plăcut în ciuda faptului că detest practica prin care au fost introduse. Am apreciat umorul lor, care completează povestea principală cea tristă din GTA IV.

Nu am menționat despre distracția din San Andreas Multiplayer... dar prin moduri ale comunității, m-am bucurat și de GTA III și Vice City în aceeași manieră. Urmărind ceea ce s-a realizat în acești ani, se poate observa și ce elemente a preluat Rockstar atunci când a introdus GTA Online.

Voi profita de aceste rânduri și pentru a le mulțumi celor care au postat anunțul legat de gratuitatea GTA V pe pagina NIVELUL2 – m-am putut bucura de modul online fără a mă teme că voi fi banat din diverse motive.

Și sper că v-a plăcut povestea pe care v-am spus-o, întrucât ea acoperă toate momentele de formare din viața mea: aventurile din Grand Theft Auto încep în clasele mici și se prelungesc până în liceu și facultate. Seria a însemnat și înseamnă enorm pentru mine, așa că sper că în viitor voi avea timp să continui să adaug modificări românești la aceste capodopere ale artei cu pixeli.

De dragul vechilor amintiri, voi juca mereu cu plăcere primele titluri din serie.

Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/grand-theft-auto-seria-copilariei-si-nu-numai/

Topics